Cum se scot petele de vară

ConexClean > Blog > Cum se scot petele de vară

Cum se scot petele de vară

Petele reprezintă o mare problemă pentru toată lumea. Ele apar atunci când ne așteptăm mai puțin, mai ales în sezonul de vară. Din acest motiv, în cele urmează, vă vom spune cum se scot petele de vară, precum cele înghețată, bere, iarbă, gumă de mestecat.

Cum scoatem pete de înghețată

Ciocolată, căpșuni, vanilie… Orice aromă de înghețată este minunată și chiar revigorantă. Dar când mâncăm înghețată trebuie să fim atenți să nu ne pătăm hainele. Dacă ni le pătăm putem îndepărta pata de înghețată cu o cârpă curată înmuiată în alcool.

Putem umezi zona pătată cu apă oxigenată diluată cu puțină apă. De asemenea, putem îndepărta pata cu un amestec de apă și amoniac, în părți egale.

Înainte de a folosi oricare dintre aceste soluții, este bine să le încercăm într-o zonă mai puțin vizibilă a articolului vestimentar pătat. Există articole de îmbrăcăminte care nu pot fi curățate decât cu săpun obișnuit.

Când umezim pata trebuie să o facem de ambele părți ale articolului vestimentar, astfel încât pata să fie bine umezită.

Cum scoatem petele de bere

Dacă ne pătăm articolele vestimentare de bere, nu trebuie să ne facem probleme. Există soluții și pentru astfel de pete.

Dacă articolul vestimentar pătat este de culoare albă, trebuie să-l înmuiem într-un amestec de apă cu înălbitor (în proporție de ¼ litri de înălbitor la un litru de apă). Stoarcem bine articolul vestimentar și îl introducem într-un alt amestec de apă cu puțin amoniac. Apoi îl clătim cum facem în mod normal.

Dacă îmbrăcămintea este colorată, cea mai bună soluție este să frecăm pata cu o picătură de glicerină. Trebuie să facem mișcări circulare, astfel încât glicerina să pătrundă în țesutură. În cele din urmă, este bine să clătim articolul vestimentar sub jet de apă caldă.

Dacă articolul vestimentar este din mătase, trebuie să curățăm pata cu mare grijă, utilizând un disc de bumbac înmuiat în apă oxigenată. Apoi, întreaga zonă pătată trebuie înmuiată în apă oxigenată timp de 10 minute (indiferent dacă articolul este colorat sau alb).

După 10 minute îl scoatem din apa oxigenată și-l înmuiem într-un amestec de apă cu puțin amoniac. În cele din urmă, îl spalăm cu apă și săpun lichid.

Petele de pe țesăturile de lână se dizolvă spălându-le cu apă cu săpun. Dacă avem timp, este mai bine să le frecăm cu un amestec de alcool de 96 ° și apă, în părți egale. Trebuie să clătim bine articolul de lână, să-l înmuiem bine în săpun lichid și să-l lăsăm să acționeze. Trebuie apoi să-l clătim din nou și să-l spălăm ca de obicei.

Cum scoatem petele de iarbă

Odată cu venirea verii ne place să mergem la iarbă verde. Odată plecați de la pădure suntem nevoiți să scoatem petele de iarbă de pe haine. Însă și în acest caz există trucuri simple.

Îmbrăcămintea albă este bine să o înmuiem în apă rece timp de 3 ore. Apoi, trebuie să o spălăm cu apă foarte fierbinte în care am adăugat săpun lichid și să o clătim cu apă, de asemenea, foarte fierbinte în care adăugăm înălbitor. Apoi, o clătim cu apă rece. Dacă punem îmbrăcămintea să se usuce la soare, este bine ca la ultima clătire să adăugăm apă cu puțin oțet de vin alb.

Îmbrăcămintea colorată se spală cu apă fierbinte cu perborat, lăsând-o să se înmoaie câteva ore. Se clătește cu apă rece din abundență.

Îmbrăcămintea de lână și mătase se curăță de pete cu un disc de bumbac înmuiat în benzen. Apoi se spală cu apă și săpun și se clătește cu apă rece din abundență.

În cazul îmbrăcămintei de in există o soluție foarte eficientă. Pata de iarbă se curăță cu o cârpă înmuiată într-un amestec de alcool și apă fierbinte. Dacă pata este rezistentă, se freacă cu alcool pur și se clătește cu apă fierbinte. 

Cum se scot petele de gumă de mestecat

Un simplu cub de gheață sau o hârtie absorbantă ne poate ajuta mult atunci când avem de-a face cu pete de gumă de mestecat.

Dacă îmbrăcămintea este de bumbac, o punem în congelator până când se întărește guma și se desprinde ușor cu ajutorul unui cuțit sau cu degetele.

Îmbrăcămintea de lână sau mătasese freacă, de asemenea,  cu un cub de gheață pentru a întări guma lipită, astfel încât aceasta să se desprindă ușor. Este mai bine să o dezlipim puțin câte puțin cu ajutorul unei pensete, pentru a nu deteriora țesătura. Apoi, pentru a elimina posibilele urme, pata trebuie frecată cu alcool metilic, iar îmbrăcămintea trebuie înmuiată în multă apă cu săpun.

Dacă există pete diverse pe covor, pe mobilă, pe tapițerie, cel mai bine este să contactăm o firmă de curățenie profesională din București. De îndată ce îi vom contacta pe specialiștii de la Conex Clean, petele din casa noastră vor dispărea ca prin minune.

Specialiștii Conex Clean sunt renumiți pentru serviciile de înaltă calitate. Ei oferă servicii de curățenie generală, servicii de curățenie birouri, curățenie asociații de proprietari și ansambluri rezidențiale, servicii DDD etc. Datorită Conex Clean, casa noastră poate străluci de curățenie.