Cum sa curati geamurile sa arate luna?

Un spatiu curat este si unul primitor, iar ideea de a avea geamurile “luna” este de departe o carte de vizita, indiferent daca vorbim despre apartamente individuale, sau despre spatii de birouri.

Din pacate insa, timpul este cel care ne lipseste atunci cand vine vorba despre curatenie, iar in acest caz cea mai buna solutie este sa ai la indemana solutii rapide si eficiente de curatare (unele pe care le ai chiar in propria casa) sau sa apelezi la o firma de curatenie serioasa, care sa te ajute sa faci nu doar geamurile, ci intreaga casa luna.

Curatarea geamurilor- o provocare in orice sezon

Geamurile impecabile sunt o expresie a curateniei, insa pentru a le face pe acestea sa arate exemplar este nevoie sa te ocupi in mod constant de ele. Geamurile insa sunt suprafete expuse intemperiilor, iar acest lucru poate ingreuna mentinerea curateniei. Totusi, exista cateva solutii pe care le poti aplica astfel incat sa poti avea geamuri curate atat vara, cat si iarna, cu un minim de efort investit. Iti prezentam in cele ce urmeaza cateva trucuri prin care iti poti pastra geamurile curate, indiferent de vremea de afara.

Curatarea cu otet a geamurilor- perfecta pentru iarna

Poti curata geamurile cu otet indiferent de anotimp, insa aceasta solutie este foarte utila mai ales iarna, atunci cand din cauza umiditatii se depun grasimi, praf sau fum cu mai multa usurinta pe suprafetele vitrate. Otetul are proprietatea de a curata rapid, prin dizolvaraea depunerilor datorita aciditatii substantei. Poti folosi pentru stergere o cantitate mica de otet si cateva servetele de hartie, pentru a sterge suprafetele. Daca esti alergic la otet, sau pur si simpu iti lipseste din casa, un amestec la fel de eficient este cel realizat din coji de lamaie, grapefruit si apa, toate lasate la macerat pentru cateva zile. Amestecul se strecoara dupa macerare si se pune intr-o sticla cu pulverizator, dupa care poate fi folosit cu usurinta pe aproape toate suprafetele care prezinta depuneri de praf, fum sau grasimi.

Curatarea cu spirt- pentru o vara stralucitoare

Vara, atunci cand praful este principala problema care afecteaza geamurile, poti folosi cu usurinta spirtul pentru a curata si igieniza geamurile dintr-o miscare. Spirtul are si proprietatea de a dezinfecta, dar vei vedea ca are si rezultate exceptionale in ceea ce priveste curatarea geamurilor. Acestea au un luciu deosebit si o stralucirea aparte, iar praful se depune oarecum mai greu.

Pentru ramele geamurilor poti folosi spirtul in siguranta, insa otetul nu este recomandat deoarece poate deteriora garniturile, mai ales daca vorbim despre termopan. La nevoie, solutiile din comert pot fi un ajutor, insa acestea nu vor fi la fel de naturale precum otetul sau amestecul de citrice macerat.

Curatarea geamurilor prin metode profesionale

Geamurile se murdaresc relativ repede, iar cauza principala o reprezinta praful. In starea sa naturala, acesta nu ar pune mari probleme, insa umiditatea aerului si eventualele depuneri de grasimi pot conduce in timp catre o sedimentare a acestora, curatandu-se din ce in ce mai greu. E greu sa gasesti timpul necesar nu doar pentru a curata, ci si pentru a efectua mentenanta aferenta, pentru ca sunt operatiuni ce necesita timp si implicare. In general metodele de curatare casnica fac referire la stergerea cu otet sau suc de lamaie si prosoape de bucatarie sau hartie, sau cu folosirea unor produse specializate pentru curatenie, achizitionate din comert. Totusi, in ciuda faptului ca rezultatele sunt de moment, ele nu vor insuma niciodata proportia de reusita a curatarii profesionale a geamurilor realizata cu o firma de curatenie apartamente si spatii de birouri.

Conex Clean este o firma specializata in curatenie apartamente. Noi folosim doar produse profesionale pentru curatare, menite sa asigure rezultatele optime inca de la inceput. Asa cum este si normal, stabilirea unor abonamente, astfel incat curatenia sa se faca la intervale mai mici de timp, ajuta in vederea pastrarii curateniei pentru mai mult timp. In acest fel curatenia este realizata si mentinuta fara efort, iar timpul tau poate fi investit in orice altceva decat curatarea geamurilor. Pentru mai multe detalii legate de serviciile noastre poti sa ne contactezi folosind datele de pe pagina de contact.